Patarea dintilor- alimente daunatoare si remedii

dinti patatiUn zambet si un chip luminos fac impresie buna. Ce se intampla atunci cand acel zambet descopera niste dinti cu probleme sau cu pete persistente? Alimente uzuale dauneaza grav sanatatii si aspectului dintilor. Aici este vorba despre consumul de vin rosu, sucuri carbogazoase colorate/ cola, cafeaua, anumite ceaiuri, sfecla, sosul de soia, frcutele de padure, citricele etc.

Ceaiul
Are aceeaşi putere de a păta dinţii ca şi cafeaua. Asta din cauza taninurilor pe care le conţine şi pentru că, în general, ceaiul este consumat la temperaturi ridicate. Pentru a evita orice deteriorare a dinţilor, evitaţi ceaiurile de culoare închisă şi alegeţi-le pe cele de culoare verde, albă sau alte culori mai deschise.

Sfecla
Sfecla conţine agenţi de colorare foarte puternici. Sfecla în formă lichidă pătează cel mai rău dinţii, din cauza concentraţiei de coloranţi naturali. Periaţi-vă dinţii la o oră de la consumul de sfeclă sau suc de sfeclă pentru ca, astfel, petele să nu aibă timp să se formeze.

Sucurile acidulate închise la culoare
Sucurile de culoare închisă, inclusiv cele fără adaos de zahăr pot păta destul de serios dinţii din cauza culorii pe care o au. Temperatura de servire poate fi un alt factor care ar putea determina deteriorarea smalţului. Se recomandă sorbirea lor cu paiul şi consumul acestora maxim de 2 ori pe săptămână.

Temperaturile extreme (cald sau rece) cauzează contracţia dinţilor şi îi face mai poroşi şi mai uşor de pătat. În plus, acidul fosforic, acidul citric şi îndulcitorii din sucurile carbogazoase, închise la culoare, favorizează apariţia cariilor dentare.

Cafeaua
Cafeaua, însă, este pe primul loc în topul băuturilor care pătează dinţii. Cu toate acestea, cafeaua are şi efecte benefice pentru organism. Puteţi bea o ceaşca de cafea în care să adaugaţi un pic de lapte, pentru a preveni pătarea dinţilor.

Sosul de soia
Nu doar băuturile închise la culoare pot păta dinţii, ci şi aproape toate lichidele închise la culoare utilizate pentru a oferi aroma sau a colora produsele alimentare – cum ar fi sosul de soia.
Un aliment care poate păta hainele este posibil sa aibă acelaşi efect asupra smalţului, lucru valabil şi în cazul sosului de soia. De aceea este indicat să consumaţi cu moderaţie sosul de soia.

Coacăze, zmeura, mure şi afinele
Din păcate aceste fructe, care sunt recomandate pentru aportul lor de antioxidanţi şi vitamina C, conţin şi un colorant semi-permanent foarte puternic ce pătează dinţii. Coacăzele, zmeura, murele şi afinele pătează dinţii mai ales dacă sunt consumate sub formă de suc. O variantă practică ar fi să bei sucurile din aceste fructe cu un pai.

Vinul roşu
Se ştie că strugurii negri pătează, iar dinţii nu fac excepţie. Din păcate, strugurii negri fermentaţi au un efect mult mai puternic, motiv pentru care se recomandă ca vinul roşu (considerat aliment) să fie consumat mai rar sau chiar evitat dacă ţinem la culoarea albă a dinţilor noştri.

Ciocolata
Din cauza conţinutului ridicat de cacao, ciocolata este un alt aliment care, în timp, va modifica nuanţa dinţilor sau îi va păta. Mai mult decât atât, ciocolata duce la carierea dinţilor din cauza cantităţii mari de zahăr pe care o conţine. O bucăţică de ciocolată nu a omorât încă pe nimeni, însă totul stă în consumul cu moderaţie.

Citricele
Fructele precum lămâia, portocala şi grapefruitul, dar şi sucurile acestora, conţin acizi care erodează smalţul dintelui, rezultând decolorarea dinţilor. Din păcate, nu se pot anula total daunele provocate de acizi. Este recomandat să limitaţi consumul acestor fructe la numai câteva pe săptămână.

Băuturi pentru sportive
Alimentele şi băuturile acide pot duce, de asemenea, la decolorarea dinţilor. Cercetările recente constată că băuturile foarte acide – cum sunt cele pentru sportivi sau băuturile energizante – pot eroda smalţul dinţilor. Limitaţi aportul acestor băuturi atunci când faceţi sport. Apa poate fi o alegere mai bună – nu doar pentru dinţi.

Ce puteţi face acasă împotriva dinţilor pătaţi:

  • reduceţi cantităţile de cafea, vin roşu şi tutun consumate. Acestea reprezintă cele mai întâlnite cauze ale dinţilor pătaţi;
  • încercaţi să consumaţi cât mai multe crudităţi. Acestea reprezintă o gustare sănătoasă şi vă ajută şi la curăţarea danturii;
  • căpşunile au efect natural de albire şi sunt bogate în vitamina C. Acestea sunt un remediu „gustos“ şi sănătos împotriva îngălbenirii dinţilor;
  • folosiţi aţa dentară zilnic. Petele se formează uşor între dinţi, iar aţa dentară este cea mai uşoară soluţie de curăţare;
  • periaţi-vă dinţii la fiecare 12 ore şi schimbaţi periuţa de dinţi cât mai des. Cele vechi nu pot îndepărta placa, formându-se astfel bacteriile;
  • adăugaţi puţină sare pe pasta dinţi înainte de periaj. Granulele fine de sare vor îndepărta şi reduceţi petele galbene;
  • un alt remediu natural îl constituie frecarea dinţilor cu frunze de dafin, de două ori pe săptămână;
  • bicarbonatul de amoniu vă ajută nu numai la îndepărtarea petelor, ci şi distruge bacteriile care cauzează placa şi reduce nivelul acizilor care atacă smalţul dinţilor.

Dacă nici unul dintre aceste remedii nu funcţionează, apelaţi la ajutor profesional.


Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *