Noul ROFUIP

Inainte de a pleca din functie, fostul ministru al Educatiei, Remus Pricopie, a semnat noul ROFUIP. 13 ianuarie este data aparitiei in Monitorul Oficial, asadar acesta intra in vigoare. Ce schimbari aduce acesta?

  • elevii nu pot părăsi unitatea de învățământ fără avizul profesorului de serviciu.
  • Consiliul Elevilor este reglementat prin ROFUIP
  • nu poți fi reprezentant al elevilor dacă nu ai notă peste 9 la purtare.
  • numărul absenţelor care pot fi motivate, fără documente medicale doar pe baza cererilor părinţilor nu poate depăşi 3 zile pe semestru

http://www.cni-hd.ro/proiect-rofuip.pdf

LEN

In replica, Asociaţia Elevilor din Constanţa se declară profund îngrijorată de prevederile noului Regulament de Organizare şi Funcţionare al Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar.

Art. 136 alin. (2) din acest regulament prevede faptul că redactarea şi publicarea de reviste poate fi suspendată sau interzisă definitiv, daca materialele publicate contravin ROFUIP sau regulamentului intern al şcolii, de către Consiliul de administraţie. Această prevedere contravine flagrant art. 30 din Constituţie, care prevede faptul că cenzura de orice fel este interzisă şi că nici o publicaţie nu poate fi suprimată. De asemenea, se încalcă dreptul fundamental al omului la liberă exprimare, drept pentru care 1,5 milioane de persoane au mărşăluit duminică la Paris.

De asemenea, noul ROFUIP încalcă libertatea de mişcare a elevilor. Acesta prevede faptul că elevii pot părăsi incinta unităţii de învăţământ doar cu acordul profesorului de serviciu. Conform jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, orice reţinere pe o durată mai mare de 15 minute, fără încuviinţarea unui procuror, este ilegală, fiind infracţiunea de privare ilegală de libertate, pedepsită de art. 205 Cod penal cu închisoare de la 1 la 7 ani sau de la 3 la 10 ani, dacă persoana vătămată este minoră.

În decursul următoarelor zile Asociaţia Elevilor din Constanţa va întocmi un raport, care va cuprinde toate prevederile ROFUIP aflate în contradicţie cu legislaţia în vigoare. Raportul va fi făcut public în cadrul unei conferinţe de presă.

De asemenea, Asociaţia Elevilor din Constanţa va ataca în contencios-administrativ Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, cerând anularea pe cale legală a regulamentului, după efectuarea procedurii prealabile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *